Introducere
Hernia de disc, cunoscuta si sub numele de ruptura a discului intervertebral, este o afectiune prin care o parte din discul intervertebral apasa elementele anatomice din canalul spinal (radacinile nervoase si maduva spinarii).
Acest lucru se intampla atunci cand inelul fibros care mentine discul pe loc se rupe, permitand nucleului central sa alunece in afara. Rezultatul este hernierea nucleului pulpos in canalul spinal.
Varsta si traumatismele repetate sunt factori care predispun la aparitia herniei de disc lombare. Cele mai frecvente hernii de disc sunt intalnite in portiunea inferioara a coloanei lombare, la nivelul discurilor L4 si L5. Protruzia discala este o alunecare unilaterala a discului spre canalul spinal si radacina nervoasa, cauzand durere, amorteala si slabiciune musculara pe acea radacina nervoasa pe care o afecteaza.
Simptome:
Durerea este prezenta in mod constant si este localizata in stransa relatie cu discul intervertebral herniat. Durerea este numita si sciatica, ea se extinde din spate spre coapsa pe portiunea posterioara, pana la nivelul gambei si piciorului, uneori numai unilateral.
Tabelul urmator ilustreaza localizarea deficitului motor, a deficitului de sensibilitate si a modificarii de reflexe in functie de diferitele nivele ale herniei de disc lombare:
DISCUL | DEFICIT MOTOR | REFLEX MODIFICAT | DEFICIT SENZITIV |
L3 – L4 |
Flexia coapsei, extensia genunchiului | Reflexul rotulian diminuat sau abolit | Partea anterioara a coapsei, regiunea tibiala |
L4 – L5 |
Picior si dorsiflexia halucelui | – | Partea dorsala a piciorului |
L5 – S1 |
Picior si flexia plantara | Reflexul achilian diminuat sau abolit | Partea laterala a piciorului si talpii |
Diagnostic
Examinarea coloanei vertebrale arata scaderea amplitudinii lordozei lombare, scaderea gradului de mobilitate din cauza musculaturii contractate. Testul Lasegue (ridicarea piciorului intins) provoaca durere prin intinderea radacinii nervoase.
Testarea grupelor musculare izolate poate arata deficit motor. Reflexele rotuliene si achiliene pot fi modificate. Sensibilitatea poate fi diminuata la testarea cu acul.
Daca istoricul pacientului si examenul fizic sugereaza o afectare a discurilor lombare, atunci investigatia de electie pentru precizarea diagnosticului este imageria prin rezonanta magnetica nucleara (RMN). Cand aceasta nu este disponibila, se poate efectua examen computer-tomograf (CT) lombar sau mielografie-CT.
Tratament
Tratamentul initial presupune administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene si repaus la pat. Circa 80% dintre herniile de disc se pot ameliora prin tratament. O parte din medici prescriu tratament fizioterapic, tractiuni musculare, aplicatii de ultrasunete, stimulare musculara pentru combaterea contracturilor precum si gimnastica medicala pentru intarirea musculaturii spatelui si a abdomenului. Acestea au rolul de a preveni recurentele sciaticii in aceasta boala.
O metoda noua si foarte eficienta este kiropractia–osteopatia.