Masajul limfatic – drenajul limfatic

Page

Circulaţia limfatică este alcătuită dintr-un sistem de capilare limfatice, vase şi ganglioni limfatici, cu originea la nivelul lichidului interstiţial al ţesuturilor şi cu mers centripet, prin trunchiurile colectoare limfatice, spre sistemul venos al marii circulaţii. În traiectul lor spre cord, vasele limfatice străbat unul sau mai mulţi ganglioni limfatici de unde primesc limfocite şi imunoglobuline.

Marele canal limfatic (ductul toracic) este situat înapoia aortei, străbate diafragmul şi se varsă în unghiul venos stâng, constituit prin unirea venelor jugulară internă şi subclaviculară stângă. În el este drenată limfa din membrele inferioare, peretele abdominal, organele genitale şi organele abdominale, primind în traiectul său toracic şi limfa din partea stângă a capului şi gâtului, membrul superior stâng şi jumătatea stângă a toracelui.

Canalul limfatic drept este un colector scurt, care primeşte limfa din jumătatea dreaptă a capului şi gâtului, membrul superior drept şi jumătatea dreaptă a toracelui şi se varsă în unghiul venos drept, format prin unirea venelor jugulară internă şi subclaviculară dreaptă.

Compoziţia limfei diferă în funcţie de teritoriul de unde provine şi de starea funcţională a ţesutului unde s-a format. Limfa este un lichid incolor, cu un conţinut proteic destul de ridicat. Limfa hepatică conţine mai multe proteine decât cea provenită din membre, iar conţinutul proteic al limfei este mai mare după ce a străbătut un ganglion.

Conţinutul lipidic al limfei pe gol este redus, însă limfa recoltată la 6-8 ore după mesele bogate în lipide are un aspect lăptos din cauza lipidelor absorbite prin celulele mucoasei intestinale. Fluxul normal al limfei în 24 ore este de 2-4 l.

Circulaţia limfei se face de la periferie spre marile ducturi limfatice.

Funcţiile sistemului limfatic:
drenează o parte din lichidele interstiţiale
readuce în circulaţie proteinele extravazate
transportă acizii graşi cu lanţ lung şi colesterolul, resorbiţi din intestin precum şi enzime şi hormoni descărcaţi în lichidul interstiţial
are rol în imunitatea organismului

În organism se mai află şi alte organe limfoide: foliculii solitari din peretele intestinal, amigdalele, pulpa albă a splinei, timusul.

Drenajul ganglionilor limfatici
Ganglionii limfatici se află în regiuni bine stabilite ale corpului uman, fiind grupaţi în „reţele”(axilar, latero-cervical, inghinal, mediastinal, abdominal, etc.). Mărimea lor variază între cea a unui bob de orez şi cea a unui sâmbure de măslină, şi au o formă ovală.

Drenajul ganglionilor limfatici are ca scop de a le goli conţinutul, prin presiuni, repetate lent şi cu intensitate slabă. Mâna se aplică pe reţeaua ganglionară, degetele fiind aşezate transversal pe vasele aferente. Degetele întinse trag pielea ca şi ganglionii subiacenţi, în timp ce o presiune uşoară contribuie la evacuarea limfei. Ritmul mişcărilor este de 2-3 la fiecare 10 secunde, deoarece ganglionul limfatic se goleşte foarte lent. Mişcarea, lentă şi blândă a mâinii, se repetă de 10 ori pe fiecare reţea ganglionară.

Drenajul colectorilor limfatici
Se aplică mai jos de regiunea pe care dorim să o drenăm. Presiunea este uşoară, mişcările începând din parte proximală a edemului, pentru a se termina distal. Degetele sunt aşezate transversal pe vasele limfatice, pentru a le stimula în timpul presiunii. Mişcările trebuie să se execute foarte lent, în ritm de aproximativ 3 mişcări la fiecare 10 secunde. Circulaţia limfatică este considerabil activată prin aceste mişcări. Mişcările trebuie să se efecuteze de mai multe ori pe loc înainte de a deplasa mâinile, pentru a deplasa coloana de limfă. Stimularea colectorilor începe de la rădăcina membrelor (după ce s-au drenat reţelele ganglionare), mâinile deplasându-se apoi progresiv spre regiunea de drenat.

Drenajul de resorbţie
Nu se foloseşte decât atunci când edemul a invadat ţesuturile situate între derm şi fascia musculară superficială.

Efecte: de la nivelul zonelor infiltrate, lichidul excedentar (în plus) este împins progresiv din spaţiul interstiţial spre capilarele limfatice, prin care limfa va fi condusă lent spre colectori.

Se aplică imediat după drenjul colectorilor, la graniţa dintre marginea inferioară a edemului şi regiunile neinfiltrate. Presiunea exercitată începe distal şi se termină proximal, fiind orietată spre colectori. Dacă edemul este mare, este bine să fie „fragmentat” în timpul aplicării drenajului de resorbţie, adică să se acţioneze progresiv, din aproape în aproape, până când se realizează drenarea lui. Faza cea mai importantă a mişcării este relaxarea presiunii, moment în care capilarele îşi revin la calibrul lor iniţial, din acest motiv acestei faze trebuind să i se acorde atenţia necesară (presiunea âmpinge limfa din capilare spre colectori, iar relaxarea permite reumplerea capilarelor).

Leave a Reply